Imaginează-ți că eu stau cu un cuțit în casa ta

Și tu te întorci și mă privești în ochi, oare cum vei reacționa?

Te-ai uita in oglindă să îți transmiți ție un ultim mesaj

Sau te-ai uita în ochii mei să încerci o manevră de ultraj?

Te-ai uita in oglindă înainte de toate

Și o să încerci să vezi absolutul, dar poate

Ca tu nici nu ești conștient de absolut,

Ai cunoscut, un om de fapt în acea oglindă,

Iar eu pretind că ala nu ești tu,

E ceea ce vrei tu sa vezi acum,

Ești cum, vrei tu să fii, ce ai vrut odată să devii.

Inconștient fiind, ai murit ipotecând propria viață,

Nedescoperind nedescoperitul și încetul cu încetul,

Ai apucat cărările ce ți-au adus ție înghețul.

Cum vrei să încerci tu să minți călărețul

Când prețul plătit e timpul, familia și disprețul?

Crezi că, aflându-mă acum în casa ta am venit doar pentru tine,

Dar nu știi că în ograda ce-ți aparține

Sunt o mulțime de cadavre, scene macabre la care oricine ar plânge,

Bălți de sânge în care zace disprețul și timpul,

Familia, iubitele și gândul

Stai liniștit băiete, acum ți-a venit rândul.

Șuvoaie de lacrimi părăsindu-l,

Desprinzându-se, lovind cu voce tare perdeaua,

Lacrimi vinovate eliberate de conștiință,

Trecând în neființă până ating podeaua

Și mantaua neagră a călărețului ștergându-i fața

E clar că nu poți fi milostiv când ai ignorat în ultimul hal povața,

E clar că trebuie acum doar să accepți sentința, știu că doare

Știința m-a trimis, în zadar acum ceri de la cer iertare.

Ochii luminoși ai călărețului dornici de moarte

Sclipesc acum în noaptea roșie-amară

Privind spre jertfa umilită ce nu vrea să moară.

Nu e prima dată, o să-și mai ia o povară,

Dar voia dreptății rămâne oricum superioară.

Când muchia toporului îi umbrește mutra,

Un fulger năprasnic luminează totul deasupra,

Scânteie, fum dens și negru și umbra și

Brațul puternic gata să-i sfâșie burta.

În armonia unui fulger necruțător

Fiind semnalul pentru călărețul judecător

Se ridică în aer obiectul ucigător menit să

Să aducă dreptatea în sufletul unui muritor.

În cameră luminată se aude și tunetul

Răcnetul demn ce coincide cu

Răcnetul omului nostru de lemn

Cineva o să moară și vrea să o facă solemn.